Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății din cabinetul condus de Ilie Bolojan, a lansat un atac dur la adresa premierului interimar, sâmbătă dimineață. Reacția vine după ce Bolojan a participat la inaugurarea unui nou centru medical la Cluj, proiect finanțat prin PNRR.
Fostul oficial social-democrat l-a ironizat pe Ilie Bolojan în contextul prezenței acestuia la deschiderea Centrului de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. Rogobete a subliniat că investiția a fost realizată de alte structuri administrative, nu de actualul guvern interimar.
„Astăzi, Premierul demis Ilie Bolojan a mai făcut ceva ce-i place foarte mult: a tăiat. De data aceasta, din fericire, a tăiat doar panglica la inaugurarea unui spital nou, construit de alţii cu bani din PNRR. Dacă-i de tăiat, e şi Ilie Bolojan acolo. Astăzi, la Cluj, s-a inaugurat un nou spital: Centrul de Neurochirurgie şi Patologie Neurovasculară, construit prin PNRR. Felicit echipa Ministerului Sănătăţii, autorităţile locale, conducerea şi profesioniştii spitalului, constructorii şi pe toţi cei care au făcut posibil acest proiect”, a scris Alexandru Rogobete pe pagina sa de Facebook.
Critici privind finanțarea sistemului medical
Fostul ministru al Sănătății a adresat o serie de întrebări retorice premierului demis, vizând politicile de personal și finanțarea unităților medicale. Rogobete a amintit de declarațiile anterioare ale lui Bolojan referitoare la veniturile personalului medical și la indicatorii de eficiență din spitale.
„La inaugurare l-am văzut şi pe premierul demis, Ilie Bolojan. Şi am câteva întrebări: Domnule Bolojan, le-aţi explicat medicilor cum trebuie să lucreze într-un spital nou cu mai puţini oameni şi mai puţini bani? Le-aţi explicat cum vor face performanţă când tăiaţi finanţarea, când lipsesc medicamente şi consumabile şi când blocaţi angajările? Le-aţi vorbit despre salariile medicilor despre care spuneaţi la televizor că sunt prea mari? Le-aţi numărat şi paturile ocupate, dacă tot aţi transformat gradul de ocupare într-un indicator aproape universal al „eficienţei”?”, a adăugat Rogobete.
Acesta a punctat și absența conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de la eveniment, susținând că președintele instituției ar fi trebuit să ofere explicații despre gestionarea fondurilor în condiții de austeritate.
„Şi, dacă tot aţi venit, de ce nu l-aţi adus şi pe preşedintele CNAS? Era momentul perfect. Putea să le explice medicilor cum se face performanţă cu finanţare mai mică. Cum se reduc cheltuielile în timp ce trebuie tratat acelaşi număr de pacienţi. Cum „nu există probleme” cu medicamentele, în timp ce pacienţii le caută”, a mai precizat fostul ministru.
Avertisment privind funcționarea noilor spitale
Alexandru Rogobete a atras atenția că infrastructura nouă nu este suficientă pentru actul medical fără o susținere financiară constantă și resurse umane. Acesta a menționat că, în prezent, în România se află în proces de construcție 22 de spitale noi.
„Un spital nou nu funcţionează doar cu pereţi, aparatură şi panglici tăiate la inaugurare. Este simplu să apari la inaugurarea unei investiţii pe care alţii au pregătit-o, finanţat-o şi construit-o. Mai greu este să asiguri că, de mâine, acel spital poate funcţiona. România are nevoie de reforme care construiesc, nu de reforme care taie”, a conchis fostul oficial guvernamental.
Sursă expresspress.ro
